Una dintre fotografiile care mi-au rămas clar întipărite în memorie este ce a Omayrei Sanchez, o fetiță columbiană în vârstă de 13 ani, prinsă sub dărâmături în urma erupției vulcanului Nevado del Ruiz.
(Foto:http://iconicphotos.wordpress.com/2009/06/05/the-death-of-omayra-sanchez/)
Despre
Fotografia a fost făcută de Frank Fournier pe 16 noiembrie 1985, la câteva zile de la erupția vulcanului. Alunecarea de teren provocată de erupție ucisese până în acel moment 24 000 de oameni din cauză că autoritățile locale nu au luat măsuri de prevenire în ciuda avertizărilor vulcanologilor. În această catastrofă naturală, micuța Omayra a fost prinsă sub resturile transportate de aluviuni, în orașul Armero. Timp de 2 zile și 3 nopți, persoane din echipele de salvare au încercat să o elibereze pe fetiță, sub privirile unei lumi întregi care urmărea tragedia la televizior sau în ziare. Macaraua și pompa hidraulică care erau necesare pentru înlăturarea resturilor ce o țineau prizonieră pe Omayra nu au ajuns la timp.Șoldurile fetiței erau rănite de bare de metal, în timp ce picioarele îi erau prinse ca într-o capcană. Era extenuată și în ciuda credinței și a calmului pe care le arăta, a murit de atac de cord pe 16 noiembrie.
Tragedie transformată în subiect jurnalistic
Judecând din punct de vedere al eticii jurnalistice, este incredibil cum lumea întreagă s-a putut mobiliza să trimită reporteri la fața locului care să inunde livingurile călduroare ale unor popoare întregi cu lacrimi și să atingă ratinguri nemaipomenite, dar nu s-au depuse eforturi pentru aducerea în timp util a instrumentelor care îi puteau salva viața fetiței.
Premiul World Press
Fournier însuși a câștigat premiul World Press pentru fotografie în 1986 pentru portretul care ilustra propria lui percepție a sentimentului de neputință. Agonia în care fetița și-a trăit ultimele clipe a fost urmărită la TV în întreaga lume și a dat naștere unei controverse: în asemenea situații, nu ar fi mai util să se ajute decât să se facă fotografii? Se punea și întrebarea dacă este posibil să arăți suferința altora fără să le violezi intimitatea. Misiunea fotoreporterilor este aceea de a informa publicul prin imaginile pe care le surprind. Pentru unii, în schimb, difuzarea dramei morții Omayrei a fost declarată obscenă.
Critică
Pe site-ul http://.worldsfamouspictures.com/ unde este postată atât fotografia cât şi filmarea cu Omayra, oamenii din întreaga lume au început să dezbată subiectul. Unii au criticat întru totul pe cel care a fotografiat-o, precum şi pe cei care au fost în stare să afişeze astfel de imagini pe post. Critici peste critici fondate pe afirmaţia că fotograful şi nu numai au făcut orice numai ca să obţină un subiect. Audienţa este pe primul loc şi alteceva nu mai contează.
Justificări
Chiar dacă fotograful Frank Fournier a insistat să sublinieze că fără fotografia lui nimănui nu i-ar fi păsat de această moarte, oamenii nu ar fi dat importanţă catastrofei din Columbia şi nu ar fi pus problema metodelor prin care autorităţile de la Bogota au gestionat criza, nimic nu avea cum să justifice fotografierea sau filmarea în direct a unei persoane care moare. Fotograful a mai spus că a ales să trimită fotografia agenţiei lui ca să arate lumii întregi că fetiţa putea fi salvată, dacă autorităţile s-ar fi mobilizat mai repede.
Faptul în sine că eu vă trimit să ascultați ultimele cuvinte ale Omayrei (http://www.youtube.com/watch?v=MKL2M-qw4sU&NR=1), se poate considera un abuz. O capcană emoțională în care vă atrag ca să-mi citiți blog-ul. Sau, dimpotrivă, o pârghie de informare, o lecție de viață.
Vi se pare condamnabilă misiunea lui Frank Fournier? Este el învestit cu dreptul de a-i fi răpit Omayrei dreptul de a suferi în "intimitate"? A fost el omul potrivit, la momentul potrivit și a avut noroc să surprindă o astfel de imagine sau dimpotrivă?
