Neon bathing
Cam liniște...
Picături
Pași...urme...
Privire în gol
Mai multe picături sepia, sau roșii, după preferință
Odihnă și mâini încrucișate
Ce urmăresc
miercuri, 26 mai 2010
miercuri, 19 mai 2010
Cu bocancii de munte și aparatul foto la birou
Este din Brașov. Muntele este aproape un alter ego pentru el. Himalaya, Patagonia și Alpii au fost luminate de blițul aparatului său foto. 28 de premii internaționale pentru fotografie certifică faptul că pasiunea și profesionalismul și-au găsit destinatarul - pe Mihai Moiceanu. De cum intru în biroul său cu lumină portocalie desprinsă din jaluzele colorate, dau cu ochii de o pereche de bocanci de munte care se îndreaptă lent către mine. Ridic privirea - Mihai Moiceanu îmi întinde prietenos mâna și mă invită să iau loc la o masă de conferință ce face birou comun cu alte două persoane care aruncă discret priviri curioase de după computere. Îmi recomandă apoi, zâmbind sub reflexia unor ochelari de vedere dreptunghiulari, adresarea unor întrebări “cu challange”, recunoscând că altfel „habar nu are ce să povestească”.
Ioana Văcărașu: Care este prima amintire legată de fotografie?
Mihai Moiceanu: Eram în adolescență, prin clasa a X-a, atunci îmi aduc aminte că am intrat în laboratorul foto al liceului și am văzut prima dată cum se lucrează, cum se developează. Mai am o amintire foarte hazoasă cu prietenii de liceu cu care, la un moment dat, având un bătător de covoare în curte am făcut tot felul de năzbâtii, tot felul de fotografii. Cred că acelea sunt primele fotografii de care îmi aduc aminte.
I.V.: Care este totuși prima fotografie făcută de dumneavoastră care v-a rămas întipărită în memorie? Mai precis, prima fotografie de care ați fost mândru.
M.M.: E vorba de niște fotografii făcute prin Bucegi, undeva prin 1980 sau '79. Undeva pe munte, am prins o zi foarte viscolită, sus pe Omu. Când am ajuns în vârf, cabana era complet tencuită cu zăpadă și era alb, alb, alb, aveai senzația că este din frișcă. Am făcut câteva fotografii acolo. Una dintre acestea, după ce am prelucrat-o, am trimis-o la un concurs. Era primul concurs la care am participat și la care am luat premiul I cu poza. S-a întâmplat așa, o chestie...acesta a fost într-adevăr un imbold foarte mare.
I.V.: La vârsta de 28 de ani erați pe punctul de a deveni inginer. Ce v-a determinat să renunțați?
M.M.: Am terminar ingineria, da, dar nu mi-a plăcut. A fost o opțiune legată de situația din acele vremuri. Trebuia să fac o facultate. M-a bătut gândul la un moment dat să fac I.A.T.C.-ul, secția de imagine-film, doar că se intra greu. Am aflat că se intra cu pile, erau vreo 3-4 locuri pe an, erau unii care au dat admiterea vreo 10 ani la rând și nu au intrat și era perspectiva aceea că dacă nu intrai la facultate, te luau în armată. După aceea nu mai aveai voie să dai la facultate decât după ce făceai un an sau doi de muncă în fabrică, pe șantier ș.a.m.d.. Riscai ca 4 ani din viața ta să se ducă dracu’ pe apa sâmbetei, așa era comunismul. Și apoi a fost ideea asta: ok, ce fac ? Dau la București, nu intru și am halit-o sau fac o facultate oarecare, la care să intru? Cum la vremea aceea ingineria era pe toate gardurile, am făcut inginerie.
I.V.: În paralel cu studiile tehnice de la Universitatea Transilvania din Brasov ați urmat cursurile Școlii Populare de Artă, secția cinematografie. A fost alegerea ulterioară a fotografiei una mai la îndemână, în defavoarea pasiunii pentru cinematografie?
M.M.: Păi nu, pe mine mă atrăgea partea de fotografie și nu cea de imagine de film. Desigur, nu se știe ce ar fi urmat dacă aș fi făcut imagine de film, poate că nici nu intram vreodată, poate dădeam degeaba. În plus, nici nu știam cu ce se mănâncă facultatea aia. Era complicat să mergi la București să faci tot felul de meditații. Mi s-a părut prea complicat și prea riscant și am preferat să merg pe o cale simplă, după care urma să văd eu ce voi face mai departe. Am făcut așadar Scoala Populară de Artă. Am avut noroc de un profesor bun care e regizor de film și tipul ne-a învățat tot felul de lucruri faine și interesante. Scoala dura doi ani de zile. Dădeai la final un examen scris, serios. Acolo am învățat foarte multe lucruri despre film și fotografie și modul de a vedea lucrurile.
I.V.: De unde vine pasiunea pentru natură și drumeții?
M.M.: Din familie. De când mă știu merg pe munte și fac sporturi specifice muntelui. Este clar că fotografia este o consecință normală a mersului pe munte. Îmi mai picau în mână reviste aduse de dincolo. Reviste National Geografic - te uitai cu ochii mari la fotografii și peisaje. Îmi amintesc că am văzut la un prieten colecția National Geografic. Ca să nu se prindă cineva ce este când a adus-o, acesta a legat-o, făcându-o să semene cu niște caiete învelite în coperți banale. A fost singura sursă din exterior de fotografie pe care am citit-o. Tot în acea perioadă participam la saloanele de fotografie, doar că era foarte complicat: trebuia să-ți trimiți portofoliul la București și de acolo ți se trimitea mai departe.
I.V.: Cum v-a venit ideea organizării de phototour-uri în Himalaya, Patagonia, Alpi?
M.M.: Vin normal lucrurile acestea. Pentru că orice om de munte vrea să vadă Himalaya. Vrea în primul rând să vadă Alpii. După revoluție am plecat pentru doi ani în Caucaz pentru că era deschisă posibilitatea de a merge cu bani relativ puțini. Vestul era închis, trebuia viză. Nu mi-a plăcut niciodată să stau la coadă să-mi iau viză pentru ce știu eu ce. Acolo puteam să mă duc fără viză – în U.R.S.S în primul an, după aceea - în Rusia.(râde)
I.V.: Mai aveți fotografii din acea primă expediție fotografică?
M.M.: Din Caucaz? Da, da – necazul era că pe vremea aceea era foarte greu să-ți găsești filme bune. Imediat după revoluție nu se găseau filme foto ca lumea, trebuia să faci rost de filme importate. Am avut niște filme proaste, iar marea majoritate la developare au însemnat rateuri. Cu foarte puține filme de atunci mai pot face ceva acum, din păcate. Eu le tot țineam, în ideea că am nevoie de niște filme bune și când le-am folosit pe alea bune am constatat că erau vechi deja, multe aveau voal pe ele...multe lucruri nu am prea reușit să fac cu fotografiile din Caucaz.
I.V.: Cine sunt cei care aleg să vă însoțească în phototour-uri și de ce o fac?
M.M.: Probabil deoarce le ofer ceea ce le-ar fi peste mână să-și procure singuri. Majoritatea celor care mă însoțesc sunt pasionați de fotografie. Toți cei care au fost cu mine în Himalaya sunt pasionați de fotografie, deși am avut 3 persoane care au declarat clar că nu vin în Himalaya pentru fotografie, ci pentru excursia în sine, căci nu mai aveau șansa să ajungă în Himalaya în alt fel. Dacă te duci pe cont propriu este foarte complicat pentru că ajungi acolo și neștiind ce să faci, cum să faci, poți încăpea pe mâna unor agenții de slabă calitate care îți iau banii, dar nu-ți oferă serviciile... E complicat să găsești un partener bun.
I.V.: Dumneavoastră cum ați găsit acel partener?
M.M.: L-am găsit pe internet, prin recomandarea cuiva. Am organizat primul tur mai curând de probă să văd ce și cum. Am văzut că merge, că e un tip foarte serios și din 2007 am făcut patru expediții în Himalaya.
I.V.: Sunt persoane care după un phototour sau workshop au dorit să participe și la altele? Și dacă sunt, acestea revin constant?
M.M.: Au fost oameni care au revenit, nu în toate expedițiile organizate, dar au fost oameni care au venit în cel puțin două tururi.
I.V.: Cum reușiți să atrageți oamenii să participe la phototour-uri și workshop-uri?
M.M.: Prin publicitate, în special publicitate pe internet și prin intermediul revistei Foto&Video Digital în care am reclamă permanentă pentru că scriu câte două articole în fiecare număr, și o parte din plată se face în barter.
I.V.: Reprezintă aceste expediții foto o modalitate de a vă construi o comunitate de persoane pasionate de fotografie?
M.M.: Nu urmăresc îneapărat să-mi fac o comunitate.
I.V.: Dat fiind că vă bucurați de succes, cum ar fi dacă ați profita de acest lucru și ați urma demersuri pentru instituirea unei școli de fotografie? În România, acest sector nu este acoperit în prezent la nivel educațional.
M.M.: Ba există câteva școli de fotografie în România... Ca să faci, ce, un institut de învâțământ superior, că aia lipsește? Nu, nu m-am gândit niciodată și cred că nu mă interesează aspectul acesta. Asta este o chestie pe care trebuie să o facă statul sau o universitate care are posibilitatea să întreprindă un astfel de demers. Ca s-o faci de unul singur este aberant. Ca fotograf profesionist organizez workshop-uri care sunt, spunea cineva: “mama și tata workshop-urilor din România”, pentru că am fost primul care a organizat așa ceva la nivel profesionist. Nu m-am gândit să fac neapărat o școală de forografie…probabil voi face o școală care să se adreseze celor care sunt la început de drum și vor să vad cum se face o fotografie, și-au cumparat o camera și vor să învețe cum să se folosească de ea și care au nevoie de instructaj ca să știe cum să înceapă. Pasul următor ar fi să vină la workshopuri care durează 3 zile și conțin cursuri intensive pe parcursul cărora sunt acumulate foarte multe cunoștințe. Al treilea nivel pe care eu îl propun sunt aceste phototour-uri care sunt oportunități adresate fotografilor ca să poată să facă fotografii în zone în care altfel le-ar fi complicat să ajungă sau sunt foarte ocupați și nu au timp să se organizeze și preferă să apeleze la o agenție specializată - cum suntem noi. Noi suntem și o agenție de turism specializată în tururi fotografice. Acesta este nivelul - ca să mă apuc eu să fac școală de fotografie, nu cred. Există niște cursuri recunoscute de Ministerul Muncii la București, la Sibiu și prin alte orașe ale țării unde niște fotografi și-au acreditat astfel de cursuri și predau pentru cei interesați să obțină diploma de fotograf și să practice o meserie calificată. M-am și gândit dacă să fac astfel de cursuri, încă nu știu…
I.V.: Persoanele care sunt dezavantajate din punct de vedere financiar și nu pot participa la workshop-uri sau phototour-uri probabil ar avea de câștigat în cazul existenței unei școli recunoscute.
M.M.: Păi de asta voi face o școală de fotografie, numai că o școală de fotografie care se va adresa celor care sunt aici, în zonă, pentru că va presupune două întâlniri pe săptămână. Nu va fi o chestie cu programă din aceea lungă, să mă apuc să îi învăț pe participanți optică, exponometrie și așa mai departe, cred că nu sunt utile. Marea majoritate a celor care doresc să învețe fotografie sunt cei care își cumpără un aparat și descoperă că pot să facă niște chestii faine cu el și vor să vadă cu ce se mănâncă chestia asta. Și poate se opresc aici. Pur și simplu un curs de inițiere. Ca să faci spre exemplu o facultate în care se predă fotografia, să zicem 3 ani de zile, cu clase, cu materiale, înseamnă mult mai mult. Eu m-aș bucura să existe o facultate, dar trebuie să existe cineva, nu un particular, care să-și bată capul cu treaba asta. Mai degrabă cineva din partea unei universități care să apeleze la un grup de fotografi profesioniști, să dezvolte o programă și să facă lucrurile să stea cum trebuie. Cred că suntem singura țară din estul Europei care nu avem facultate de fotografie. De la Budapesta în colo toată lumea are.
I.V.: În ce alte locuri din lume vă propuneți să ajungeți cu phototour-urile? Sau sunt aceleași destinații, doar că vizitate de alți oameni și de alte aparate?
M.M.: Nu, în permanent se vor schimba. De fapt, nici unul dintre tururile pe care le-am făcut până acum nu s-au repetat. Și chiar dacă mergem în Nepal, chiar dacă mergem în Himalaya, într-un an urmăm un traseu, într-un an un altul astfel încât să existe o variație care să satisfacă cât mai multe pretenții.
I.V.: Ce întâmplări neobișnuite vă amintiți de pe parcursul acestor excursii?
M.M.: Sunt diferențe culturale foarte mari între Europa, Vest și Asia. Șocul este mare, mai ales prima dată când ajungi deoarece te confrunți cu o societate care are cu totul alte valori decât ale noastre, mult mai înapoiată din punct de vedere tehnologic sau al gradului de urbanizare și așa mai departe, dar cu toate acestea este o lume fascinantă, mai ales pentru fotografi pentru că poți descoperi lucruri pe care nu te-ai gândit că le poți vedea. Acum, sigur, noi avem o imagine despre toată India, tot ceea ce înseamnă partea de Sud a Asiei, fie prin intermediul documentarelor pe care le vedem în TV, fie prin intermediul celor citite. E una este să citești și alta este să trăiești, să fii acolo și să vezi că, de fapt, fiecare își prezintă câte o feliuță. E complicat să faci tu puzzle-ul ca să ai imaginea completă dar când ajungi acolo ajungi să developezi imaginea ta și pe măsură ce te duci de mai multe ori, constați că lucrurile sunt interesante, de multe ori foarte profunde, diferite.
I.V.: Ce presupun phototour-urile din punct de vedere al pregătirii fizice a participanților. Aceștia trebuie ca, pe lângă echipament de munte specific, să aibă și cunoștințe de alpinism, asta strict referitor la excursiile din Alpi, Himalaya, Patagonia?
M.M.: În principiu trebuie să fie capabili să facă un efort mediu. Noi nu facem alpinism, turele fotografice se desfășoară pe poteci de drumeție montană. Atâta doar că drumeția se desfășoară la altitudini de 5000 m și acolo intervine partea de aclimatizare. Deci nu e nimic spectaculos, nu este alpinism, noi fotografiem vârfurile alea frumoase, nu le urcăm.
I.V.: Ce tip de fotografie din cele pe care le practicați vă este mai aproape de suflet?
M.M.: Sunt două lucruri care îmi plac foarte mult: îmi place natura și îmi plac oamenii care trăiesc acolo.
I.V.: Peisaje și portrete așadar.
M.M.: Peisaje și portrete, activitatea rurală, viața de acolo. Sigur, în India și Nepal e interesantă și istoria, și religia și arhitectura. De fapt, tipul acesta de imagini caut să le surprind oriunde mă duc.
I.V.: Workshop-urile pe care le desfășurați se finalizează și cu un concurs de fotografie. Cum sunt premiați câștigătorii?
M.M.: Fie primesc un album de-al meu, „Brașovul – un exercițiu de privire”, fie un CD multimedia cu proiecția despre Himalaya. Eu, la fiecare expoziție pe care am avut-o, am proiectat imagini care conțin povestiri mai lungi sau mai scurte, după caz, despre ce am întâlnit acolo. Un astfel de DVD, durează 40 de minute și conține în jur de 400-500 de imagini care spun diverse povești : povestea stupei, povestea despre agricultura în Nepal, povestea despre muzica nepalezilor, povestea despre meșterii populari, povestea jucătorilor de cărți. Sunt 15 astfel de povestiri conținute, de exemplu, de ultimul DVD, cel din Himalaya. Asta poate constitui un premiu. Pentru că, lucrând în televiziune, am plăcerea și pasiunea de a face și mici spectacole multimedia care arată, poate, ca un film dar cu imagini statice. Eu am lucrat opt ani în televiziune și în perioada aceea mi-am desăvârșit maniera de a face filme – am mai făcut filme și înainte. Am fost producătorul unei emisiuni, iar timp de doi ani am făcut filmulețe de câte 10-12 minute, în total două fime pe lună.
I.V.: Ce vă face mai mult plăcere: să faceți astfel de filme sau să faceți fotografii?
M.M.: Nu, fotografia mi-e mult, mult mai aproape. Filmul înseamnă muncă în echipă și ca să ai o echipă care să răspundă foarte bine la ideile tale e mult prea complicat, mai ales când nu ești tu cel care dispune de respectiva echipă și respectiva filmare. S-a întâmplat ca atunci când am lucrat să nu am o coordonare 100% perfectă cu oamenii din echipă și până am pus noi un mecanism la uns, lucrurile au luat o întorsătură negativă și emisiunea respectivă nu a mai putut fi difuzată, din diverse motive.
I.V.: Ați câștigat 42 de premii naționale și 28 de premii internaționale pentru fotografie. Fotografiile dumneavoastră au fost expuse in saloane naționale și internaționale. Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?
M.M.: E o mândrie. Dar asta vine așa, ca un fel de impuls. Odată ce ai primit un anumit nivel de recunoaștere, te uiți mai sus. Iar expozițiile tot de aici au pornit. Un fotograf trebuie să pună pe perete ca să aibă sentimentul că s-a împlinit, că ceea ce a facut nu a făcut strict pentru el, ci și pentru a comunica celor interesați de fotografiile lui. Ori un print pe perete este net superior oricăror imagini postate pe internet. Pe net poți să-ți faci o idee despre cineva, dar dacă vrei să vezi dacă e bun sau nu, te duci și-i vezi expoziția. Pentru că expoziția presupune un efort mult mai mare din partea fotografului. Asta pentru că fotografiile trebuie să treacă proba printului, trebuie să știi să le alegi, să faci o poveste.
I.V.: Mai țineți legătura cu persoanele care au participat la workshop-uri?
M.M.: Da, în principiu, da. Mă sună ei când au nelămuriri...într-un fel s-a creat o mică comunitate a celor care au participat la noi la workshop-uri, sunt în jur de 200 și ceva de persoane. Sunt oameni care revin la workshop-uri, sunt brașoveni care au devenit ulterior prietenii mei care mă însoțesc în expediții pe munte și în diverse alte locuri.
I.V.: Dintre aceștia, există persoane care au avut ulterior propria expoziție foto?
M.M.: Nu îneapărat. Erau fotografi amatori, nu profesioniști... Bine, și un amator poate să aibă expoziția lui foto, diferența dintre cei doi este că cel profesionist câștigă și bani de pe urma fotografiei, aceasta neținând de profesionalismul lucrărilor.
Pentru a afla mai multe despre Mihai Moiceanu, puteți vizita site-ul acestuia: http://www.cameramm.ro/ .
sâmbătă, 15 mai 2010
Concurs foto/video: "Vreau o Românie mai curată!" - Ediția a treia
HotNews.ro organizează în parteneriat cu EcoTic, sub egida Ministerului Mediului și Pădurilor cea de-a treia ediție a concursului foto/video "Vreau o Românie mai curată!". Prin fotografii, fotoreportaje și materiale video suntem invitați să ne arătăm nemulțumirea față de "monștrii" electronici străvechi de care ne împiedicăm la tot pasul.
Presar și puțintel REGULAMENT, ca să vedem dacă ne stă bine cu acest concurs în misiune:
- în concurs se poate înscrie orice cetățean român cu domiciliul în România, cu excepția angajaților HotNews.ro, angajaților EcoTic, a rudelor lor de gradul I, precum și a altor persoane asociate concursului. (tick)
-înscrierile se fac prin completarea unui formular postat pe site-ul HotNews.ro.(în curând o voi face)
-participanții la concurs sunt rugați să completeze corect datele personale din secțiunea de înregistrare.
-pentru identificare, câștigătorii vor avea nevoie de un document de identitate: pașaport, buletin de identitate sau carte de identitate (asta va fi o problemă:)).
(Florențiu Ilie, premiul I la "Vreau o Românie mai curată" 2009, secțiunea foto)
Concursul are doua secțiuni:
•secțiunea foto/fotoreportaj (în galeria concursului acestea sunt evidențiate separat);
•secțiunea video.
Secțiunea foto/fotoreportaj:
-fiecare participant poate înscrie la secțiunea foto/fotoreportaj maximum 4 fotografii în format digital sau/și un singur fotoreportaj (care poate conține maximum 9 imagini în format digital) pe durata întregului concurs.
-dimensiunea maximă acceptată a unei fotografii este 4 MB.
-nu sunt admise fotografii modificate pe computer, cu excepția corecțiilor de bază din programele de editare (brightness/contrast, levels, unsharp, etc.), atât timp cât aspectul nu se depărtează mult fața de fotografia originală.
-fotografiile trebuie încărcate făra ramă și fără să conțină vreun watermark.
-fotografiile vor fi însoțite de texte explicative (locație, dată, etc).
Secțiunea video:
-fiecare concurent are dreptul să înscrie maximum 2 materiale video pe durata întregului concurs.
-materialele video vor fi uploadate pe site-ul de video sharing youtube.com, iar codul embed va fi introdus în câmpul special din pagina de concurs din site-ul hotnews.ro.
-recomandare: durata medie a materialului video - 3 minute.
Apariția materialelor pe site:
Materialele acceptate în concurs vor fi postate pe HotNews.ro in maximum 72 de ore de la înscriere.
Calendar:
• Perioada de înscriere și votare: 21 aprilie 2010
– 18 iulie 2010
– 18 iulie 2010
• Anunțarea câștigătorilor
în urma jurizarii:
19 iulie 2010, ora 17.00
în urma jurizarii:
19 iulie 2010, ora 17.00
Evaluare:
Lucrările înscrise în concurs sunt apreciate după criteriile:
• încadrarea in temă
• creativitate
• originalitate
(Luciana Udroui, premiul II la "Vreau o Românie mai curată" 2009, secțiunea foto)
Despre jurizare:
Membrii juriului:
• Reprezentant Ministerul Mediului
• Valentin Negoiță – Asociația ECOTIC
• Ioana Avadani - Centrul pentru Jurnalism Independent (președinte juriu)
• Bogdan Cristel - fotoreporter Reuters
• Mihai Radulescu - realizator Televiziunea Română
Juriul mai sus menționat va desemna câștigătorii premiilor I, II si III pentru secțiunile foto, fotoreportaj și video.''Premiul publicului'' va fi stabilit în funcție de voturile acordate de cititorii HotNews.ro materialelor video și fotografiilor pe întreaga perioadă a concursului. Un utilizator HotNews.ro are dreptul de a vota o singură dată, pe întreaga perioada a concursului, orice material înscris.
Anunțarea câștigatorilor se va face pe 19 iulie 2010 pe site-ul HotNews.ro.
Premii pentru sectiunile foto/fotoreportaj si video, oferite de Ecotic:
• Premiul I pentru fiecare categorie: cate un Laptop Toshiba NB200;
• Premiul II pentru fiecare categorie: cate o Camera video Toshiba Camileo P10;
• Premiul III pentru fiecare categorie: cate o Camera foto Kodak V1003;
(Jozsef Szabo, premiul III la "Vreau o Românie mai curată" 2009, secțiunea foto)
(Jozsef Szabo, premiul III la "Vreau o Românie mai curată" 2009, secțiunea foto)
• Premiul pentru categoria foto/fotoreportaj: 2 bilete de avion pentru Copenhaga (câștigător + însoțitor), clasa Economic
• Premiul pentru categoria video: 2 bilete de avion pentru Stockholm (câștigător + însoțitor), clasa Economic
Nota: Calatoria trebuie realizata pana la sfârșitul anului și rezervarea trebuie făcută cu minim 21 zile înainte de data plecării, în limita locurilor disponibile.
Sunt cu ochii pe voi, monștrilor!
http://www.hotnews.ro/stiri-5500325-castigatorii-concursului-vreau-romanie-mai-curata.htm
miercuri, 28 aprilie 2010
Povestea unui palat: Cotroceni 3D
Pereții Muzeului Naţional Cotroceni au "tripidat" sub greutatea istorică regăsită în fotografiile 3D vernisate de revista Foto-Video Digital în colaborare cu fotograful Mihai Moiceanu. 32 de fotografii tridimensionale au adus în două din încăperile muzeului întreg Palatul Cotroceni.
Mihai Moiceanu: "Fotografia de arhitectură chiar se pretează la reprezentări în 3D pentru că aici, pe lângă liniile de fugă, umbre, cromatică, prin care putem sugera spațialitatea într-o imagine fotografică 2D, intervine și cea de-a treia dimensiune, adâncimea propriu-zisă, iar organziarea pe adâncime a fotografiei este esențială în fotografia 3D".
Florin Crișan, redactor-șef Chip Foto Video: "Cel mai greu este alegerea unghiului pentru a crea senzația de adâncime, deci ochiul fotografului-arta. Apoi încă ceva foarte greu este montarea fotografiilor, descompunerea în canale de culoare și montarea astfel încât să creăm spectatorului iluzia de tridimensionalitate. Despre asta e vorba de fapt: despre imitarea modului în care ochii noștri văd realitatea ".
Sufrageria germană, Salonul florilor sau salonul norvegian au putut fi invadate și scormonite vizual de toți cei care aveau o pereche de ochelari 3D.
Dispozitiv pentru realizarea fotografiilor 3D
Deși are o istorie destul de lungă în spate, fotografia 3D pare să fi găsit un moment oportun de relansare, sincronizându-se cu apariția televiziunii și a formatelor 3D.
Expoziţia poate fi admirată în holul Băneasa Shopping City până la data de 16 Mai.
Citatele au fost preluate de pe: http://www.chip.ro/expozitie3d/video
joi, 22 aprilie 2010
Câștigătorii Premiilor Mondiale Sony pentru Fotografie (SWPA)
Premiile Mondiale Sony pentru Fotografie (SWPA) și-au anunțat câștigătorii:
- 12 câștigători din categoria profesioniștilor
- Fotograful italian Tommaso Ausili câștigă L'Iris D'Or
- Vitali Seitz câștigă premiul de fotograf al anului la categoria amatori
Câștigătorii SWPA 2010: categoria Fotojurnalism și Documentare:
-Subcategoria "Current Affairs": Walter Astrada (Argentina)
-Subcategoria "Sport": Scott Barbour (Noua Zeelandă)
-Subcategoria "Contemporary Issues": Tommaso Ausili (Italia)
-Subcategoria "Arts and entertainment": Paolo Pellegrin (Italia)
Câștigătorii SWPA 2010: categoria Commercial:
-Publicitate: Martin Brent (UK)
-Modă: David Handley (UK)
-Muzică: Mohammad Golchin (Iran)
Câștigătorii SWPA 2010: categoria Fine art
-Arhitectură: Philipp Lohoefener (Germania)
-Portret: Tommaso Bonaventura (Italia)
-Conceptual and constructed: Renhui Zhao (Singapore)
-Natural History: Pere Pascual (Spain)
-Peisaj: Peter Franck (Germania)
Câștigătorul prestigiosului premiu -L'Iris D'Or- Tommaso Ausili a fost apreciat pentru o serie evocativă de fotografii cu care a concurat la categoria Probleme Contemporane (Contemporary Issues). Acestea au trecut prin filtrul juriului sub numele de "Moartea ascunsă" ("The hidden death") și ilustrează o linie de producție dintr-un abator. Ausili a fost recompensat cu 25000$ cash plus echipament fotografic pentru cameră Sony SRL digitală. Acesta se va alătura câștigâtorilor anteriori al L'Iris D'Or - David Zimmerman și Vanessa Winship, ca membru al Academiei Mondiale de Fotografie.
Vitali Seitz a fost considerat fotograful amator al anului 2010. Acesta locuiește în Munchen, dar este originar din Siberia și s-a remarcat prin lucrarea intitulată:" Hauskonzert: Home Concert". Fotografia a fost făcută la un concert informal cu ocazia unei aniversări în familie, fapt ce i-a adus și premiul pentru categoria de muzică la amatori. Pe lângă acest titlu, Vitali a câștigat și 5000$ și un echipament adresat unuei camere Sony SRL digitală.
Adi Popa şi Nagy Zoltán Gergely sunt cei doi fotografi din România ale căror imagini au fost selectate la Sony World Photography Awards. Imaginile acestora au fost selectate la categoriile Natural History şi Architecture. Deși nu au câștigat în acest an la categoriile la care s-au înscris, este de apreciat performanța lor în condițiile în care anul acesta au fost nominalizaţi 190 de fotografi din 48 de ţări iar fotografiile finaliste au fost alese dintre peste 80.000 de înscrieri.
miercuri, 14 aprilie 2010
Premiile Pulitzer 2010 pentru fotografie
Mary Chind și Craig Walker sunt fotojurnaliștii câștigătorii ai premiilor Pulitzer 2010 pentru fotografie.
Chind este câștigătoarea premiului Pulitzer la categoria "Breaking News Photography", unde a participat cu o fotografie ilustrând acțiunea de salvare a unei femei din râul Des Moines, Iowa.
Mary Chind (42 ani), fotoreporter al publicației Des Moines Register (începând cu 1999), a surprins din întâmplare scena cu un teleobiectiv de 300 mm. Aceasta venise la locul evenimentului ca să returneze niște baterii și lentile unui coleg fotograf de la Des Moines Register.
Din reflex, și-a luat propriul aparat foto și a surprins o scenă emoționantă: după încercările inutile de salvare ale pompierilor, Jason Oglesbee, muncitor la un pod pietonal din apropiere s-a agățat de o macara și a cerut să fie coborât deasupra apei învolburate a râului Des Moines pentru a o putea scoate pe Patricia Ralph-Neely. Victima în vârstă de 67 de ani căzuse în apă împreună cu soțul ei după ce barca lor avariată a fost răsturnată de curentul puternic. Soțul Patriciei, Alan Neely a murit înecat, iar acest aspect, susține fotograful Mary Chind, îi provoacă sentimente contradictorii când vine vorba de fotografia realizată.
Kenny Irby, șefa juriului premiilor Pulitzer din 2007, remarcă ca fiind revigorantă premierea unui moment fotografic independent. Aceasta declară pentru The Poynter Institute for Media Studies: "Contribuția lui Mary Chind la The Des Moines Report demonstrează fermitatea și valoarea momentului ales ca fiind proprice surprinderii unei povești fascinante în haina unei fotografii. Acestea fiind spuse, cred cu tărie în relansarea unui obicei de premiere a fotografiilor ce ilustrează particularitatea unui moment."
Craig F. Walker, fotojurnalist al publicației The Denver Post (din 1998) a fost răsplătit cu premiul Pulitzer pentru fotografie la categoria "Feature Photography". Acesta a petrecut 27 de luni alături de Ian Fisher, din momentul în care acesta a terminat liceul până la cel al întoarcerii sale din Irak. Documentarea sa conține pe lângă fotografii și înregistrări video, iar acestea pot fi vizitate pe site-ul oficial http://photos.denverpost.com/photoprojects/specialprojects/ianfisher/. Surprinzându-l pe Ian pornind din fața casei până pe teritoriul sterp din Diwaniyah, fotografiile redau trăirile tânărului ca recrut, soldat, fiu și prieten.
Walker povestește de asemenea că ideea poveștii nu îi aparține, ci că a apărut în urma discuției unor editori care se întrebau ( în urma unei cuvântări susținute de președintele Bush în 2007) cine se va alătura trupelor armate din Irak. Întrebarea ridicată i-a determinat să caute un tip de poveste unică pe care ar putea-o livra citiorilor. Asta a dus la găsirea lui Ian, care era pe punctul absolvirii liceului și înrolării în armată. De momentul acesta a depins momentul Pulitzer, până la care urmau să treacă aproape 2 ani.
Surse:
luni, 12 aprilie 2010
Kings on Ice, 11 aprilie 2010
Stephane Lambiel
Evgeni Plushenko
Stephane Lambiel
Evgeni Plushenko
Alexei Polishuk si Robert Cording
Alexei Polishuk si Robert Cording
Alexei Polishuk si Robert Cording
Stephane Lambiel
Evgeni Plushenko și Edvin Marton
Premiile mondiale pentru fotografie 2010
Orașul Cannes găzduiește ceremonia Premiilor Mondiale Sony pentru Fotografie (SWPA), precum și festivalul Mondial de Fotografie, între 22-27 aprilie 2010, în cadrul evenimentului fotografic al anului.
Adresat fotografilor amatori și profesioniști, studenților fotografi și publicului general, ceremonia și festivalul reprezintă o celebrare de cinci zile a artei fotografice, desfășurandu-se de-a lungul orașului, în locuri precum faimoasa Croazeta, cu o serie de expoziții, ateliere, prezentări de portofoliu, programe pentru studenți și discursuri ale unor membri de seama ai Academiei Mondiale de Fotografie, precum Jonathan Torgovnik, Nadav Kander și Reza.
Prestigioasa ceremonie de înmânare a Premiilor Mondiale Sony pentru Fotografie va reprezenta punctul culminant al evenimentului fotografic de o săptămână. Pe 22 aprilie, în teatrul Grand Lumier Theatre din Palais des Festivals, câștigătorii categoriilor profesionale, pentru amatori și pentru studenti iși vor primi trofeele și va fi anunțat Fotograful Anului L'Iris D'Or 2010. Ultimul discurs va fi ținut de câștigătorul Lifetime Achievement Award 2010.
Parte a Organizației Mondiale de Fotografie, competiția Premiilor Mondiale pentru Fotografie (WPA), sprijinite de Sony, a fost lansată în anul 2007. Organizația Mondială pentru Fotografie (WPO) sprijină arta fotografică profesionistă, a amatorilor sau a studentilor, oferind o platformă globală pentru ca membrii industriei fotografice să comunice și să împartășească ideile despre tendințele curente din fotojurnalism, artă sau fotografie comercială.
- Câștigătorii SWPA 2009: categoria Fotojurnalism și Documentar
Subcategoria "Current Affairs" - locul I a fost câștigat de polonezul Wojciech Grzedzinsk
Subcategoria "Sport" a fost câștigată de canadianul Julian Abram Wainwright
Subcategoria "Contemporary Issues"a fost câștigată în 2009 de italianul Giulio di Sturco
Subcategoria "Arts and Entertainment"a fost câștigată de indianul Amit Madheshiya
- Câștigătorii SWPA 2009: categoria Fine Arts
Subcategoria "Portret"a fost câștigată de olandezul Roderik Hederson
Subcategoria "Conceptual and constructed"a fost câștigată de englezoaica Tamany Baker
Subcategoria "Natural History"a fost câștigată de fotografa Lisa Maree Williams din Australia
- Câștigătorii SWPA 2009: categoria Commercial
Subcategoria "Advertising"a fost câștigată de americanul Dustin Humphrey pentru campania INSIGHT/DOPAMINE
Subcategoria "Music"a fost câștigată de englezoaica Amiran White, secondata de Gordon Welters din Germania
joi, 8 aprilie 2010
Versus, expoziție foto reanimatoare a Centrului Vechi al Bucureștiului
Cu ocazia inaugurării studioului de portret clasic Foto Cabinet de pe strada Lipscani nr. 41, fotograful Eugen Ciocan lansează o expoziţie inedită: „Versus: Vedete pe ruinele Bucureştiului”. Cu scopul de a sensibiliza vizitatorii expoziției și de a-i determina să ia măsuri atât în privința reîmprospătării infrastructurii cât și a dimensiunii culturale și istorice a acestor ruine, fotograful Eugen Ciocan plaseză în decorul rămășițelor Capitalei de altădată 50 de vedete autohtone. Ipostazele boeme pe care personalități precum Horațiu Mălăele, Marcel Iureș, Cristina Țopescu sau Andreea Esca le reflectă în contrast cu decorul dezolant pun în valoare o estetică a urâtului strategic abordată de către fotograf. Acesta își expune în mod vizibil convingerea că "Omul sfințește locul" și că există o speranță de transformare a Nimicului în vederea favorizării unui pact de cohabitare a oamenilor cu arta și istoria: „Ne-am obişnuit cu anormalul. Eu am vrut să arăt funcţionalitatea sărbătorescului în oraş prin acest demers”.
Dacă doriți să gustați din amestecul interbelic-contemporan, vizitați expoziția Versus până pe 15 mai. Fotografiile sepia, colorate manual vă vor ajuta să va transpuneți atmosferei și să conștientizați cauzele aplatizării farmecului Centrului Vechi al Bucureștiului. Dacă vreți să vă faceți o idee a muncii lui Eugen Ciocan, vizitați site-ul http://fotocabinet.ro/fpz.
Fotografiile și citatul au fost preluate de pe:
miercuri, 7 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)